BMW
Showing posts with label service. Show all posts
Showing posts with label service. Show all posts

Primavara se numara... pietricelele

Intrucat sarea e scumpa, cernerea nisipului e laborioasa si alte asemenea, drumarii folosesc pietricele pentru a preveni inghetarea soselelor iarna. La venirea primaverii, ploile sunt singurele insarcinate cu inlaturarea urmelor muncii echipajelor de deszapezire.


Cum pana la sfarsitul lunii martie nu prea plouase, mergand pe A1 in spatele unui camion, una din pietricele (piatra matura de fapt) uitate de drumari a fost proiectata in parbrizul BMW-ului. Drept urmare, acesta s-a ciobit (din pacate, nu am fotografii). Am facut constatarea CASCO, am facut programare la service si am asteptat sa fiu chemat la reparatie dupa aprobarea dosarului de daune.

Intre timp, am avut neispiratia de a mai merge o data pe A1, un alt camion, presupun ca si o alta piatra, acelasi rezultat.

A venit si vremea reparatiei. Schimbarea parbrizului a durat 24 de ore pentru ca trebuia sa se usuce chitul folosit pentru izolare si a costat-o pe nefericita societate de asigurari 3 058 RON cu manopera si TVA. Acum nu pot decat sa ma rog ca va ploua mai serios in viitorul apropiat si ca masinile vor circula cat mai departe de marginile soselelor...

Suspensii BMW E90

Fara prea mare agitatie, am intrat intr-o noua iarna cu BMW-ul 320d E90, o iarna blanda deocamdata, asa cum ma asteptam sa fie in viitor cand am cumparat masina cu tractiune spate, multumita incalzirii globale. Oricum, experienta anului trecut mi-a spulberat temerile legate de comportamentul BMW-ului pe zapada. Masina a implinit 40 000 de km si consuma cam 8 l/100 de km mixt (urban in Bucuresti).


In urma intamplarilor relatate intr-un post anterior, am achizitionat 4 jante OEM BMW. La sfarsitul lui noiembrie, am schimbat rotile de vara cu cele de iarna si se pare ca, intr-adevar, calitatea vine odata cu pretul, intrucat jantele noi au ramas perfect rotunde in urma intalnirilor cu diverse gropi mai mult sau mai putin prietenoase. Problema acum e ca drumurile noastre atenteaza la suspensiile masinii.


Pe scurt, masina este cu 1 cm mai joasa in partea dreapta fata decat in rest. Pe larg, niciun mecanic nu stie exact de ce. In urma testului telescoapelor efectuat la BMW Motor AG in Pitesti, ambele din fata au inregistrat un punctaj de 99%. Din punct de vedere tehnic, asadar, suspensia este perfecta, cum este, de altfel, si sistemul de franare verificat cu aceasta ocazie.

Mai este de mentionat ca dupa ceva timp de mers, partea dreapta fata revine la normal. Un amortizor fata costa 1200 RON si un arc 430 RON, ceea ce inseamna ca schimbarea suspensiei fata ar lasa un gol de 3260 RON + manopera in buzunar...

UPDATE: 11 Mai 2011
De cand temperaturile primavaratice au luat locul celor specifice anotimpului rece, nu am mai intampinat nicio problema cu suspensia, inaltimea fiind constanta la 60 de cm de la marginea inferiara a jantei pana la centrul arcadei deasupra rotii in ambele parti ale masinii.

Roti de plastilina, drumuri de gropi

Intr-un articol anterior, laudam modul in care rotile de iarna au facut fata craterelor din sosele... rotile de vara nu au avut acelasi noroc. Am avut ghinionul de a merge pe unul dintre cele mai proaste drumuri din tara - DN 73C de la Campulung la Domnesti in judetul Arges. Am avut ghinionul si mai mare de a-l parcurge noaptea... Imaginati-va cratere ca cel de mai jos, in haite; asa arata acest drum national.


Din nefericire, ma grabeam in seara aceea si dintr-o nefericire si mai mare, pe alocuri, asfaltul este nou si foarte lin, urmat pe neprevazute de portiuni ca cea mai de jos. Cum l-am parcurs pentru prima data noaptea si, ca un facut, unde urmau portiuni ca aceasta venea cate o masina din sens opus, inevitabilul s-a produs...


Toate cele 4 jante AEZ Xylo de 17 inchi s-au ovalizat. Straniu este ca ma asteptam ca doar roata fata drepata sa fi patit ceva fiindca era usor zgariata, celelalte trei nevand niciun semn vizibil. Este adevarat ca drumul era groaznic, dar si jantele au fost prea slabe calitativ, fapt sugerat si de mecanicul de la vulcanizare, nesugerat insa de cel care mi le-a vandut... Asadar, am apucat sa rulez mai putin de un an cu ele pana sa ajunga nefolosibile. Pacat, erau frumoase.


In urma acestei intamplari foarte neplacute, am cumparat un set de jante noi OEM BMW care sper ca vor rezista precum au rezistat cele de iarna. Ar trebui sa o faca pentru cei 6000 RON cat au costat. Regret foarte mult ca nu am facut asta de la inceput, mai ales ca acum sunt intr-un mini-razboi cu cei de la asigurare unde am CASCO pentru a recupera banii pe jantele AEZ. Singurul lucru pozitiv din aceasta poveste este ca masina sta acum pe patru jante superbe BMW, dupa cum se poate observa in poza de mai sus.

Pseudoproblema tehnica

La munte, din cauza temperaturii scazute, s-au aburit geamurile. Cum este si normal, in astfel de conditii, am activat dezaburirea lunetei. Spre surprinderea mea, o parte din luneta nu se dezaburea... Primul gand a fost ca  rezistentele sunt intrerupte undeva, asadar, am programat o verificare la un service BMW.

dezaburire luneta BMW seria 3

Dupa 3 drumuri la service si o luna de la semnalarea problemei, timp in care mi s-a spus ca trebuie sa astept aprobarea dosarului pentru remedierea problemei pe garantie, am fost anuntat ca de fapt nu e nicio problema, ca asa e normal sa se intample.

Neincrezator, am intrebat pe forumuri si am scris catre BMW Worldwide despre aceasta problema. Opiniile posesorilor de BMW au fost impartine: unii erau de parere ca nu e normal si ca cei de service au refuzat sa repare defectiunea cat timp masina este in garantie, altii spuneau ca asa patesc si ei si ca ar fi normal (e de mentionat ca majoritatea erau posesori de seria 3). Dupa o scurta corespodenta prin email cu un domn amabil de la BMW Worldwide, intrebarea mea a ajuns tot la service-ul initial, al carui mecanic m-a contactat din nou pentru a ma asigura ca este normal sa se dezabureasca astfel luneta unui BMW 320d E90.

Cand am fost la un alt service BMW pentru revizia de 20 000 de km, am ridicat si aceasta problema. Mi s-a raspuns pe loc ca asa e normal fiindca, in functie de model, 1, 2 sau 3 linii de pe luneta sunt antena radio a masinii si ca partea aceea se dezabureste dupa cateva minute datorita curculatiei aerului si incalzirea lunetei.

Odata cu venirea toamnei, luneta a inceput sa se abureasca in mod regulat si, intr-adevar, la 3-5 minute dupa dezaburirea celei mai mari parti a geamului, si partea aceea se dezabureste. Aruncand o privire mai atenta asupra liniilor de pe luneta, se vede cum partea aceea este izolata de restul rezistentelor.

Asadar, este normal sa se dezabureasca astfel luneta unui BMW 320d E90 intrucat in partea de sus este antena radio. Asta inseamna ca prima problema tehnica intampinata a fost una falsa, ceea ce nu poate fi decat imbucurator.