BMW
Showing posts with label consum. Show all posts
Showing posts with label consum. Show all posts

Suspensii BMW E90

Fara prea mare agitatie, am intrat intr-o noua iarna cu BMW-ul 320d E90, o iarna blanda deocamdata, asa cum ma asteptam sa fie in viitor cand am cumparat masina cu tractiune spate, multumita incalzirii globale. Oricum, experienta anului trecut mi-a spulberat temerile legate de comportamentul BMW-ului pe zapada. Masina a implinit 40 000 de km si consuma cam 8 l/100 de km mixt (urban in Bucuresti).


In urma intamplarilor relatate intr-un post anterior, am achizitionat 4 jante OEM BMW. La sfarsitul lui noiembrie, am schimbat rotile de vara cu cele de iarna si se pare ca, intr-adevar, calitatea vine odata cu pretul, intrucat jantele noi au ramas perfect rotunde in urma intalnirilor cu diverse gropi mai mult sau mai putin prietenoase. Problema acum e ca drumurile noastre atenteaza la suspensiile masinii.


Pe scurt, masina este cu 1 cm mai joasa in partea dreapta fata decat in rest. Pe larg, niciun mecanic nu stie exact de ce. In urma testului telescoapelor efectuat la BMW Motor AG in Pitesti, ambele din fata au inregistrat un punctaj de 99%. Din punct de vedere tehnic, asadar, suspensia este perfecta, cum este, de altfel, si sistemul de franare verificat cu aceasta ocazie.

Mai este de mentionat ca dupa ceva timp de mers, partea dreapta fata revine la normal. Un amortizor fata costa 1200 RON si un arc 430 RON, ceea ce inseamna ca schimbarea suspensiei fata ar lasa un gol de 3260 RON + manopera in buzunar...

UPDATE: 11 Mai 2011
De cand temperaturile primavaratice au luat locul celor specifice anotimpului rece, nu am mai intampinat nicio problema cu suspensia, inaltimea fiind constanta la 60 de cm de la marginea inferiara a jantei pana la centrul arcadei deasupra rotii in ambele parti ale masinii.

A doua vara cu BMW-ul

Intre timp, BMW-ul 320d a primit un polish general si acum arata ca cele din showroom. Cu ocazia asta am scapat si de o zgarietura provocata de un caine care a muscat din usa din dreapta. Ciudate fiinte si cainii astia... nu mai intalnisem pana acum unul care sa isi si infiga dintii in masina, considerand ca nu e suficient doar sa latre.


In ceea ce privestele jantele avariate, societate de asigurari mi-a comunicat, in prima instanta, ca nu pot fi despagubit deoarece "nu exista legatura de cauzalitate intre rularea pe un drum accidentat si avarierea doar a jantelor". Presupun ca in conceptia lor, trebuia sa ii cada si usile, sau poate credeau ca jantele sunt in portbagaj si ca nu intrau in contact cu drumul. In sustinerea punctului lor de vedere, nu tocmai fericit exprimat, au invocat un articol din contract care ii exonereaza de raspunde pentru pagube rezultate din uzura normala a masinii.


Eu inteleg ca in Romania regula e ca drumurile sunt ciuruite si starea lor buna e doar o exceptie, dar nu pot, si nici nu cred ca ar trebui, sa admit ca rularea pe un asemenea dezastru reprezinta uzura normala cu atat mai mult cu cat portiunile afectate nu sunt semnalizate in niciun fel. Ce-i drept, probabil ca ar fi mai ieftin sa fie reasfaltat decat sa se monteze indicatoare pentru cate gropi sunt.

Pe de alta parte, societatea de asigurari se poate oricum intoarce impotriva Companiei Nationale de Drumuri si Autostrazi pentru starea drumului si lipsa de masuri macar de semnalizare a acestuia. Intre timp, dosarul de daune ramane deschis, poate se va rezolva intr-un final...

In rest, consumul mixt a scazut la 7.2, sistemul de climatizare se dovedeste din nou foarte eficient si faptul ca tapiteria este din piele, chiar neagra, nu ma face sa simt vreun disconfort pe temperaturi estivale. Masina are acum 32 000 de km si merge cum nu se poate mai bine, parca mai bine chiar decat vara trecuta.

Consum Bucuresti, extraurban si mixt

Saptamana trecut am facut un mic test de consum urban: luni, inainte sa plec de acasa, am resetat consumul mediu pe computerul de bord. Am mers zilnic cu masina in Bucuresti in conditii de trafic normal si aglomerat. Vineri, consumul pentru 320d E90 automat a fost 13 litrii de motorina OMW Sprint Diesel la 100 de km. Pacat ca nu am Efficient Dynamics...

consum BMW 320d

In rest, in regim mixt, computerul arata 7.3 - 7.5 l/100 de km. Cam departe de cei 6.7 l/100 de km declarati de BMW, dar, cum regimul mixt include Bucurestiul in cazul meu, este scuzabila abaterea.  Pe autostrada, intre 120 si 160 de km/h consumul instantaneu variaza intre 5 si 7. Asadar consumul declarat de 5.3 l/100 de km in regim extraurban este pe deplin realizabil in conditiile unui stil moderat de condus, mai ales ca testele ECE sunt facute la viteze mai mici de 120 de km/h.

Ca la orice masina, cel mai important factor in realizarea unui consum bun este stilul de condus (37%). Marturisesc ca mi se pare prea obositor pentru mine si enervant pentru cei din jur sa incerc sa conduc economic in oras. Oricum, cred ca este posibil sa scada pana la 11-12 daca imi dai silinta si ma ajuta si traficul. Am stabilit asadar ca nu conduc economic, dar nici nu ii dau kickdown la fiecare plecare de la semafor, deci cei 13litrii la suta de km in Bucuresti cred ca sunt buni ca referinta pentru 320d 163cp cu transmisie automata.

Ca teorie, pentru un consum mai bun ar trebui urmate urmatoarele reguli:
  • adoptarea unui stil de condus moderat in detrimentul unuia agresiv
  • evitarea franarii excesive prin anticiparea actiunilor celorlalti soferi
  • rularea constanta la viteze moderate (prea mica tine motorul turat in cazul cutiei automate si prea mare, e normal sa consume mai mult)
  • oprirea motorului pentru stationari mai lungi de 20 de secunde (BMW Efficient Dynamics face asta singur)
  • mentinerea presiunii indicate in pneuri (pentru 320d, sunt recomandate presiuni diferite pentru rotile din fata si cele din spate)
Lista ramane deschisa la sugestii.
Eu nu pot sa spun ca urmez decat prima regula si aceea doar uneori, cand nu ma grabesc. Oricum doar aceasta e de aur, restul neaducand cine stie ce economii spectaculoase la consumul de carburant. Nu stiu cat de mult ajuta la consum, dar alimentez doar cu OMW Sprint Diesel fiindca parca ii place mai mult masinii fata de alte sortimente de motorina.