BMW
Showing posts with label functionalitate. Show all posts
Showing posts with label functionalitate. Show all posts

Deschidere / inchidere automata geamuri si trapa

Mare mi-a fost mirarea cand am aflat ca la 2 ani de cand am cumparat masina, tot nu ii cunosc toate functiile. In concret, de curand, am descoperit ca geamurile si trapa se deschid, respectiv se inchid din telecomanda.


Tinand apasat pe butonul care descuie masina de pe telecomanda unui BMW Seria 3 E90, se vor deschide geamurile si trapa. Apasand scurt butonul care incuie masina de pe telecomanda, se vor inchide doar geamurile. Pentru a inchide si trapa, trebuie tinut apasat butonul respectiv pana la sfarsitul operatiunii.

In alta ordine de idei, cheia-telecomanda se incarca automat de fiecare data cand este in contact si motorul este pornit. Asadar, niciodata nu va trebui schimbata bateria si niciodata nu se va descarca in asa masura incat sa nu mai functioneze.

Iarna, zi de zi

In diminetile de iarna, cam dupa 15 minute de mers, BMW-ul se incalzeste la aproximativ 20 de grade, dar cam atunci ajung la destinatie, asa ca nu ma pot bucura prea mult de performanta asta. Cea mai utila caracteristica pentru acest anotimp este, insa, prezenta scaunelor incalzite, care diminueaza considerabil socul temperaturii negative din masina.


O alta dotare de efect pe timp de iarna este functia REST care continua sa furnizeze caldura in masina prin sistemul de climatizare pana la 30 de minute dupa oprirea motorului. Perfect pentru cand trebuie sa astepti pe cineva sau lasi pe cineva in masina sa te astepte pe tine, mai ales daca afara sunt temperaturi dintre cele negative. Sistemul functioneaza prin transferarea caldurii ramase in motor catre habitaclu. 


In alta ordine de idei, cum am primit asigurari ca diferenta de 1 cm a suspensiei nu afecteaza mecanica masinii, cum eu nu simt vreun efect negativ la volan si cum amortizorul isi revine dupa vreo 10 km de mers, am amanat gaurirea buzunarului in asteptarea primaverii, a carei caldura e posibil sa inlature defectiunea pana la iarna viitoare, cand va primi suspensia noua (in lipsa unei alte solutii).

Desi se pare ca nu e nici seria 3 perfecta (in lumina recentelor probleme cu suspensia), dupa aproape 2 ani de cand sunt posesor de BMW, continui sa ma urc cu bucurie la volanul E90-ului in anticiparea drumului ce urmeaza sa fie parcurs, indiferent unde duce acesta.

Sistem de navigatie Business

Sistemul de navigatie de pe BMW seria 3 E90 e posibil sa fie unul bun, din pacate, nu am de unde sa stiu deocamdata. Asta deoarece nu am harta pentru Romania si nici nu voi avea vreodata.



BMW a oferit spre vanzare doua sisteme de navigatie pentru seria 3: Business (cum am eu) si Professional. Diferenta intre cele doua consta in primul rand in marimea ecranelor si diferite functii in plus pentru cel Professional, cum ar fi TV. In Romania s-au importat masini noi doar cu sistemul Professional si, in consecinta, doar pentru acesta au fost furnizate DVD-uri de navigatie cu harta Romaniei. Oricum nu suspin prea mult dupa asa un DVD intrucat cum mi s-a spus de la service, "nu gasesti nici bulevardul Stefan cel Mare pe harta".

Odata cu faceliftul din 2009, seria 3 a primit un nou sistem de navigatie Professional cu un ecran si mai mare si cu o grafica imbunatatita si fostul sistem Professional a devenit Business. Pe scrut, vechiul sistem de navigatie Business nu se mai gaseste pe noile modele seria 3.

In acest context, DVD-uri cu harta Romaniei pentru sistemele de navigatie ca al meu nu vor fi produse fiindca nu se justifica, DVD-uri de alte modele oricum nu se potrivesc si nici DVD-uri piratate nu pot fi folosite, fiindca lipsesc cu desavarsire (nu exista original dupa care sa se pirateze). In schimb, BMW ofera un sistem Garmin care are un suport special pentru seria 3 si acela chiar merita pentru navigatie in Romania.


Anvelope de iarna run flat

Fiindca iarna a venit, in a doua saptamana din decembrie am schimbat cauciucurile de vara cu cele de iarna. A fost un moment inspirat pentru aceasta schimbare fiindca la aproximativ o saptamana dupa, zapada si-a facut cu vehementa aparenta.


Anvelopele de iarna sunt si ele run flat, cu steaua aceea care spune ca sunt recomandate de BMW: Dunlop Winter Sport M3 RSC 205/55/R16. Sunt puse pe un set de jante de aliaj OEM BMW de 16 inchi (cele mai "basic" jante de aliaj de pe BMW seria 3 E90). Singura diferenta fata de cauciucurile de vara pe care am putut-o constata in conditii de vreme buna este ca sunt mai galagioase indiferent de viteza. Nu este suparator si e perfect explicabil (vezi profilul mai tare al cauciucului).

Este prima mea iarna cu o masina cu tractiune spate si sper ca aceste anvelope o sa ma ajute sa nu regret faptul ca am cumparat asa o masina intr-o tara unde iarna ia mereu autoritatile prin surprindere. Intr-un test AutoBild despre anvelope de iarna, Dunlop a luat locul 3 in spatele Goodyear si Continental. Se spunea depsre anvelopele de iarna Dunlop ca au "cele mai bune aptitudini pe zapada, cea mai scurta distanta de franare pe suprafete ude si uscate si performante bune la acvaplanare".

Nu stiu exact cat costa aceste anvelope fiindca masina am cumparat-o astfel, avand cauciucuri de iarna in loc de cele de vara. Din cate am vazut pe internet, Dunlop propune un pret de 235 USD anvelopa. Cauciucurile erau deja puse pe jante si rotile erau deja echilibrate, asa ca montarea a costat doar 20 de RON la o vulcanizare oarecare.

Iluminare bord, faruri, stopuri etc

Ceasurile de bord au un aspect clasic, iluminate in portocaliul caracteristic tuturor modelelor BMW. In centru este ecranul computerului de bord, incadrat de vitezometrul si turometrul de dimensiuni generoase. Interesant mi se pare ceasul ce afiseaza consumul instantaneu este pozitionat imediat sub turometru, astfel parca te tempereaza din a accelera prea puternic cand vezi cum odata cu turnatiile creste si consumul.

iluminare bord BMW seria 3


Ecranul sistemului de navigatie, entertainment, clima si comunicatii poate fi stins pentru a nu distrage atentie. Eu insa nu am simtit nevoia niciodata pana acum, dar poate fi de ajutor la drum lung, cand poate scadea concentrarea. Sub acesta se afla comenzile sistemului de climatizare care sunt lizibile si usor de folosit, iluminate si ele in portocaliu, desigur. Si mai jos, comenziile radiolui, dublate prin butonul iDrive de langa frana de mana clasica.




Un minus pentru iluminarea interiorului este faptul ca lipseste in cotiera centrala. Mi-ar fi placut sa exista un bec acolo... Exista insa lumini la picioare, atat la sofer, cat si la pasager, iar plafonierele emit o lumina placuta si suficient de puternica. Este de mentionat faptul ca dispune de lampi de citit si pentru locurile din spate.

stopuri BMW seria 3

La exterior, gasesc practice luminile din manerele usilor, care lumineaza calea catre habitaclu. BMW-ul dispune si de functia "Follow me home", dar, spre deosebire de alte masini, aceasta se activeaza din interior, tragand spre sofer maneta semnalizatorului, ca si cum ai da flash-uri. Atunci cand nu se gaseste cheia in contact, aceasta actiune activeaza functia. Tot fara cheie in contact se activeaza luminile de parcare, actionanad semnalizatorul spre stanga sau spre dreapta.

Senzorul de lumina poate fi dezactivat. Atunci cand este activat, insa, odata cu descuierea masinii, se aprind luminile de pozitie pe fata si pe spate. Din computerul de bord se pot activa functia "Daytime running lights", care in cazul unui 320d E90 fara xenon inseamna ca atunci cand pornesti motorul, se aprind farurile pe faza de intalnire si se sting cand se opreste motorul. Este bine de stiut ca si daca uiti farurile aprinse, masina trece pe pozitii cand opresti motorul si le stinge de tot cand scoti cheia din contact.

Farurile cu halogen sunt satisfacator de puternice si impresioneaza raza de actiune a fazei lungi, care mie mi se pare foarte puternica. Desi fara leduri, stopurile sunt inconfundabile, dand clar de inteles ca este vorba despre un BMW. Desi in imagini nu se vede, sunt 3 dungi paralele caracteristic modelelor din aceasta generatie.

Portbagaj si spatii de depozitare

La inceput, imi faceam probleme ca portbagajul masinii de 420 de litri nu este suficient de mare, mai ales fiindca nu este destul de lung pentru a pune doua geamantane medii, unul in spatele celuilalt... Temerile au fost infirmate! Prima data cand a trebuit sa-l incarc mai mult decat imi place, au incaput foarte lejer doua geamantane, unul in dreapta, unul in stanga, cate un rucsac generos deasupra, o valiza decenta intre ele, alte 3 in dreptul geamantanelor si o multime de pungulite in margini.

portbagaj BMW seria 3

Nu sunt deloc mandru sa incarc asa masina, dar, din cand in cand, necesitatile o cere... sper ca nu prea des. In orice caz, mi s-a parut foarte generos spatiul pentru bagaje. Nu este foarte lung, dar este surprinzator de inalt si duce bagajele a 4 persoane fara nevoia de a face concesii.

magazie de cd-uri BMW seria 3

Mai mult, nu sunt doar 420 de litri, sunt 460, 40 de litri se afla in locul rotii de rezerva (BMW-urile din aceasta generatie fiind dotate cu anvelope run flat). Mi se pare foarte practic spatiul acela deoarece, atunci cand se poate, imi place sa fie portbagajul gol, ca deschizandu-l sa para ca masina din showroom. Acel spatiu e ideal pentru depozitarea lucrurilor marunte sau a cumparaturilor cotidiele pentru a nu se varsa peste tot.

trusa de prim ajutor BMW seria 3

Portbagajul mai dispune de doua nise pe fiecare parte, in lateral. Nici nu va puteti imagina cate incap acolo cand restul portbagajului e plin. In mod normal, in dreapta se afla trusa de prim ajutor si cartea de service si in stanga este o cutiuta foarte practica la transportarea de lucruri marunte. Sub aceasta se gaseste magazia de 6 cd-uri.



Daca portbagajul ma incanta prin functionalitatea lui, nu acelasi lucru il pot spune despre spatiile de depozitare din interior. In fapt, sunt doar 2: torpedoul care este foarte mic si spatiul de sub cotiera, care este si mai mic, incapand doar telefonul mobil, portofelul si alte cateva obiecte mici. Acolo este si un suport de bauturi, dar nu incap decat doze mici de suc, cel putin este refrigerat. Mai are o sursa de alimentare, dar nu am gasit incarcator pentru Nokia care sa incapa acolo si sa si pot inchide capacul.

torpedo BMW seria 3

Buzunarele usilor din fata sunt greu accesibile si nu prea incapatoare. Eu imi tin acolo portul de la ochelarii de soare si ar mai incapea inca unul... cam atat. Desi nu am cumparat BMW 320d pentru pracicalitate, mi-ar fi placut spatii mai mari de depozitare in interior si niste suporturi de pahare (modelele mai nou au, dar nu pot sa spun ca sunt incantat de solutia aleasa de ingineri).

Tragand linie, sunt multumit de masina din punct de vedere al functionalitatii si oricum, calitatile ei dinamice si confortul scaunelor umbresc neajunsurile spatiilor de depozitare facand din BMW 320d o masina foarte confortabila.